Simti?

Simti cum nimic nu e cum trebuie, si totul parca o ia razna? Simti cum parca scapi lucrurile de sub control si nimic nu-i cum ti-ai imaginat tu ca trebuie sa fie? Simti cum totul se darama si defapt totul e invers? Simti cum doar tu esti singuru' care inca crede ca se poate? Simti cum ai ramas doar tu cu tine, impotriva intregii lumi? Simti? Simti, cum inima iti bate mai tare, si palmele iti transpira? Simti... E doar un vis urat. Defapt lumea este intrun perfect haos controlat.Controlat de Cineva mai bazat ca oricare dintre cunostintele tale, Cineva caruia ii pasa de tine, fara sa te judece fara sa te crtice fara sa te forteze sa faci ceva ce tu nu vrei. De cineva care te iubeste asa cum esti. Cineva care iti este alturi si atunci cand tu nu-i pastrezi loc langa tine. Cineva care e si va fi mereu acolo pentru tine. Cineva care este usor de gasit. Cineva pe care doar tre' sa cauti. Simti ? Simti ca defapt nu esti singur! Esti mai puternic decat iti imaginezi si poti mai mult decat cred cei din juru' tau. Talentul tau si puterea ta e ascunsa in adancul sufletului tau... Simti? Simti ca tot ce trebuie sa faci e sa cauti... Sa te cunosti pe tine! Simti? Traieste, si nu uita. Tu simti!

Decizii.

Cum ai proceda daca te-ai aflat in fata unor decizi care intrun fel sau altu', mai mult sau mai putin iti pot schimba viata? Ai alege cu sufletu'? Te-ai baza pe sentimente? Te-ai lasa dus/a de val? Sau din contra ai lua o foaie si un pix si ai incepe sa scri pentru fiecare mod de rezolvare, avantaje si dezavantaje? Daca e ceva ce am invatat de cand sunt in Qatar e ca niciodata nu poti multumi pe toata lumea si nici toate planurile vietii. Ma refer aici stii tu, pe plan amoros, financiar, familial, fizic, psihic, educational etc. E exact ca si cu profii in liceu. Intodeauna o sa fie profi ce te plac, profi pentru care esti invizibil, si profi care te urasc. Oricat ai vrea nu-i poti multumii pe toti. Asa e si cu pritenii, si cu colegii de munca si cu neamurile, si cu vecinii si cu toata lumea. E ca si la yng si yang. Oricat de bine ar parea ca e, ceva micut micut tot e rau, si invers. Dar cateodata tre sa te mulumesti doar pe tine si persoanele ce te iubesc, si foarte important, iti si arata asta. Si totusi cum sa i-au deciziile astea importante? E 2 jumate noaptea si nu stiu de ce, eu am impresia, defapt cred ca-mi bag capu' cu ceva ce niciodata nu o sa descopar fiindca pur si simplu nu-i vorba despre ce se merita si ce nu, sau ce-ti place si ce-ti displace, ci despre risc. Pur si simplu tre sa inchizi ochii si sa te arunci cu capu' inainte sperand ca e apa in piscina. Si totusi pentru mintea mea bolnava nu-i suficient atat. Imi trebuie siguranta. Imi trebuie pe cineva pe care sa ma bazez, sa stiu ca si maine o sa fie acolo si ca oricat de suparat esti, tot te asculta... Am nevoie de cineva care sa ma ajute sa-mi fie deciziile mai usor de luat, am nevoie de tine...

Sfarsit de an. Vio vine acasaaaaaaaaaaa

Sfarsit de an. Sfarsitul nu e aproape, sfarsitul e aici. Ce faci? Cum te simti? Unde esti? Cum esti? Pe cine ai alaturi? De cine ti-e dor? Ce regreti? Ce te face sa zambesti? Ce ai invatat? Ce ai uitat? Pe ce domenii ai progresat? Cat ai evoluat? Cum stai cu starea civila? Astea si multe alte intrebari imi vin in cap cand imi dau seama ca e sfarsit de an si trebuie sa tragi linie. Cat despre mine daca ar fi sa-mi fie mie adresate aceste intrebari... Aeroportul International Otopeni, Bucuresti. Aici sunt. Nu de mult am aterizat, si astept sa fac check in-ul pentru Cluj, uitandu-ma la un film care l-am inceput in aeroportu' din Doha. Da, asa-i ca-i incredibil? Ieri pe vremea asta eram la munca in santier iar acuma cu 3500 de km mai aproape de casa. Viata si tot ce se intampla pe pamant e incredibila. Inca nu-mi vine sa cred, si ca sa nu verific ca aia din filme cu prosti, piscandu-ma, imi musc limba(sa nu ma vada nimeni). Saptamana trecuta pe vremea asta eram in aeroport la munca si incercam prin toate metodele posibile sa ma incurajez stiind ca urmeaza sarbatorile de iarna iar eu nu o sa fiu acasa, nu o sa fiu cu cei dragi mie... Si asta nu din cauza ca nu aveam cele trei luni stabilite in contract, ci fiindca din cauza complicatiilor cu rezidenta si ID nu puteam sa parasesc Qataru'.Ironia sortii, cu testele medicale si amprentele luate, asteptam doar sa apara ID si numa' nu mai aparea. Si ui asa o trebuit sa-i ascult pe toti cum isi numara AMR(au mai ramas) pana la ziua plecarii. Si e altfel cand stii o treaba, da la mine era infernal. Stiam ca tre sa plec, si ca totul depinde de ID-ul ala, doar ca nu stiam cand apare. Ca sa parasesti Qatarul iti trebuie neaparat exit permit. Un fel de acord al politiei ca poti parasii tara. Si ala nu-l poti lua fara ID, doar in regim de urgenta. Iar daca-l iei in regim de urgenta nu te mai poti intoarce niciodata. Da stiu, reguli tampite, da astea is. Si uite asa o trecut Craciunul pe langa mine. Fara sarmale, fara familie, fara zapada, fara priteni, fara colinde , fara... Si n-am primit niciun cadou, bine ca mi-am facut eu(macar atata) si totusi a doua zi de craciun se pare ca totusi am primit: pasaportul inapoi, cu rezidenta si ID-ul. In sfarsit! Si pe langa toate astea si biletul de avion. Genial. Domne, ca de cel putin sase luni nu mam mai vazut asa fericit. Cantam, dansam, salutam pe toti indieni si filipinezi, strigam... Ai... Iar ultimele trei zile o fost exact ca un vis urat, nu asteptam decat sa se termine. Si uite-ma. Peste 20 de minute e decolarea si in sfarist ajung in locul din care nici macar nu am vrut sa plec. E uimitor sa ma gandesc ca in ultima seara din an o sa fiu in acelasi loc, sper eu , cu aceleasi persoane. Dar intre timp intamplandu-se atatea. Dumnezeu e mare. A fost un an plin de de toate. Am trecut prin ce-a mai tare combinatie de senzatii si prin cele mai multe schimbari si alegeri din viata mea. Un an plin. De la prima dragoste, la primu' loc de munca cu tot ce inseamna el, la sfarsitul liceului, BAC-u' luat si botezul meu. De la fericire la tristete, de la optimism la pesimism, de la credinta la neincredere, de la om matur la copil. Imi transipra palmele, si ma apuca emotiile... E ciudat ca parca pana acuma nu am avut nimic. Dar e tot mai aproape. La ce ma refer? Dupa cum unii dintre voi stiti eu cu Tamara ne-am despartit. Din ce cauza si ce motive am avut, hmm, eu zic ca niciun unul, si oricum e prea tarziu acuma sa vorbim despre asta. Acuma tot ce-i de spus e ca mi-e dor de ea, si vreau sa stiu cum imi incep anul. Imi tremura mainile si mai tare. O iubesc? Foarte tentat as fi sa zic ca nu recunosc nimic. Da n'are sens. Am gresit o gramada si e mult de recuperat, da e ok, o sa vorbim si o sa vedem ce iese. Pana una alta, Tamara habar nu are ca vin acas. I-am zis doar ca i-am trimis un cadou pe un priten si ca azi se duce sa il livreze. O sa fie genial, cadoul o sa fie la usa, eu o sa o sun de pe numarul de Qatar, o sa-i spun sa se duca sa-l i-a. Dupa alte cinci minute o sa o sun sa o intreb daca-i place. Si oricare ar fi raspunsul o sa-i zic ca merita mai mult. Sa se duca iar la usa. De tura asta o sa fiu eu, cu un buchet genial de flori si cu un zambet tamp pe fata(palme transiprate, tremurat de picioare poate chiar un pui de lacrima in ochi) si cumparaturi pentru ceea ce va fi o cina ca pe vremuri. Care va fi finalul il voi afla diseara. Si nici macar nu-i important. SI nu ma intreba la ce ma astept, fiindca o sa-ti raspund scurt si la obiect ca la nimic. Adica ba da, astept sa se intample si atata. O sa zici ca o vreau inapoi daca primu' lucru care-l fac cand ajung la Cluj e sa merg la ea. Poate, dar eu o sa-ti spun ca doar vreau sa rezolv probleme care si din cauza mea au aparut. Si asta e singuru' lucru cu care nu-s deloc impacat. E sfarsit de an. Si vreau sa fie un an in care in seara de 31 sa pot sa zic ca a fost un an bun. Un an in care Dumnezeu m-a binecuvantat si nu ma lasat deloc. Un an in care chiar daca nu se vede, am crescut. Poate nu mult da cu singuranta se vede diferenta fata de anu' trecut. Un an in care am invatat. Si daca n-am invatat mate, romana, geologie sau franceza nu-i mare bai, am invatat lucruri mult mai vitale in viata. Am invatat sa iert, sa am rabdare, sa iubesc, sa muncesc pentru visele mele, sa sufar cand e de suferit, si sa ma bucur cand viata imi ofera motive oricat de mici ar fi ele. Am invatat, ca oricat as cauta fericirea nu am sa o gasesc daca pe Dumnezeu nu-l am langa mine. Am invatat... Am invatat ca mai am multe de invatat. Toate astea fiind scrise(zise) va urez Un an mai bun ca asta ! Si sanatate si pe Dumnezeu cat mai aproape! La multi ani!

Craciun.

Deci nu, nu-mi spune ca nu este zapada, ca nu-s asa multe beculete in centru ca si anu trecut, ca toata lumea e pe fuga si ca-i inghesuiala la magazine pana in ultima clipa. Nu-mi spune ca prajiturile nu-s asa bune fiindca-s facute de mami tau nu cumparate, nu-mi spune ca nu se mai merge la colindat ca pe vremuri, nu-mi spune ca toti manelari s-or apucat de cantat colinde, nu-mi spune ca totu-i despre mos craciun nu despre Isus, nu-mi spune ca se zice X-mas nu Craciun, nu-mi spune ca, nu-mi spune ca nu simti spiritu' Craciunului... Nu-mi spune toate astea doar ca sa empatizezi cu mine. Nici macar nu incerca sa-ti imaginezi cum ma simt sau ce-i in capu' meu fiindca pierzi timpu' degeaba. Pana nu traiesti ceva de genu' nu cred ca te poti prinde despre cei vorba. Orice mi-ai spune n-ai sa reusesti sa ma convingi sa nu mai imi fie dor. Sa nu vreau sa simt spiritu' Craciunului. Si cand ma refer la spiritu' craciunului ma refer la chestiile alea micute care adunate la un loc formeaza un tot. Zapada si asa cum ninge incet, mirosul de brad si copii mai bucurosi fiindca Mosu' or sa le implineasca dorintele, cozonacul cu mac, rahat sau cacao si compotul fierbinte de mere, reteta speciala a mamei tale si luminitele ce inpanzesc orasu', cana de vin fiert cu scortisoara si salata de vinete, sarmalutele cu smantanica si droaia de tigani ce vin la colindat numa' pentru bani, reclamele coca cola si aceleasi lungi si siropoase mesaje, blocaj in trafic si coada la market, oameni grabiti sau de zapada... Nu are sens... Oricat de puternic m-as tine tot nu pot rezista. Si de fiecare data, in fiecare zi proasta pe care se intampla sa o mai am imi tai orice sansa sa fac pe victima sau sa ma plang si fac orice ca sa gasesc si parti bune. Da de data asta imi rezerv dreptu' sa fiu victima. Cu toate ca tot gasesc si aici parti bune parca cele rele ma coplesesc... Dumnezeu m-a vrut de Craciun singur, ca in sfarsit dupa atatia ani sa fac ceea ce defapt trebuia sa fac de fiecare data de Craciun... Sa ma gandesc la adevarata lui semnificatie. Si nu am cum sa-L intreb pe Dumnezeu "de ce" cand imi vad(si aud) toata familia pe mess cum ma colinda... Si sa nu te superi pe mine ca nu ti-am zis Craciun Fericit si d'alea. Pur si simplu nu mam simtit in stare, insa acuma ma simt, asa ca draga pritene sper din toata inima ca ai un Craciun Fericit in Isus!

Generalitati in luna Decembrie...

Si ca orice om(intentionam sa scriu normal, da am incetat sa mai cred ca exista asa ceva), odata cu Decembrie vine si sfarsitul anului si automat trebuie sa tragem linie. Unde ai ajuns? Ce ai realizat? Esti mai bun? Ai evoluat? Sau poate nu? Cum stai cu educatia? Cu bani? Ce faceai anu' trecut pe vremea asta? Cum te simti? Dar despre asta o sa scriu zilele urmatoare. In acest articol o sa scriu despre, despre de toate. De 173 de zile sunt intro tara complet necunoscuta mie pana sa vin aici. Qatar. Qatar e un desert urias. Si cand zic desert chiar nu glumesc. Chiar e desert. Oameni astia o'r vrut sa sape o fantana acuma vreo douazeci de ani si-or dat de petrol. Mult petrol. Asa sa va imaginati ca are statu' asta suprafata a doua judete din RO, si e nr.1 in export de petrol. Cu doar 400 de mii de bastinasi iar restu' de un milion juma' emigranti e tara cu cel mai mare PIB din lume. In 20 de ani o ajus sa aiba tot ce si-ar fi putut dorii, iar ceea ce am vazut aici aprope ca m-a facut sa cred ca banii chiar cumpara orice. Asa sa va imaginati ca acuma vor sa inventeze nori sa aiba si ei vara mai multa recoare. Daca nu ti-am povestit poate te intrebi cum am ajuns aici... Dani e aici de un an jumatate. Si mi-a tot propus sa vin dar eu aveam scoala. Clasa a 12 era pe sfarsite, BAC'u ma urmarea sarguincios, iar eu pluteam de indragostit ce eram. Cadru "perfect" pentru a lua decizii care pot sa-ti schimbe tot viitoru'. La situatia financiara din Ro' statu' in tara nu era o solutie asa ca am zis ca o fac. Am primit biletu' si viza (nu poti intra fara viza primita dinainte) a doua zi dupa proba de romana de la BAC. Nu pot sa va explic cu ce relax m-am dus la restu' probelor. Da va puteti inchipuii. Ideeai ca sambata seara eram deja aici. Nici rezultatele nu am apucat sa le vad live si sa traiesc emotiile alea. Le-am vazut online. De parca ar mai fi contat. Si am venit aici.. Defapt e total gresit sa zic "am venit aici". Corect e, Dumnezeu m-a adus aici. Dumnezeu m-a adus aici fiindca eram copil. Eram doar un copil de 19 ani si-un pic, care chiar avea impresia ca oameni rai sunt o minoritate si ca-i suficient sa iubesti si sa te implici si o sa primesti la fel. Eram doar un copil care credeam ca sa traiesti e simplu, ca e sufiecient sa-i zici la mama, si banii apar, ca mancarea nu-i asa scumpa iar pentru o pereche de shoesi nu tre' sa lucrezi o saptamana. Eram doar un copil care sustinea sus si tare ca o sa de-a tot ce poate si-o sa reuseasca. Eram doar un copil care nu stia ce inseamna sa ai rabdare sau sa pleci capu'. Eram doar un copil care nu a stat mai mult de trei saptamani departe de casa si si atunci a facuto intro excursie in Germania nu la lucru intro tara unde vara se ajuge si la 60 de grade. Eram doar un copil. Cu tot ce inseamna asta, credul, naiv, incapatanat, atotstiutor si toate cele. Si Dumnezeu m-a adus in desert. Exact ca pe poporul Israel. M-a adus aici fiindca ma iubeste, si imi vrea binele. Si oricat de disperat, si in depresie as fi(se mai intampla si deastea) nu am cum sa nu-i multumesc fiindca stiu ca m-a adus aici doar fiindca imi vrea binele. Sunt copilul lui si ma vrea pregatit pentru tot ce urmeaza. Iar aici e ca in basme, drumu' initiatic. O serie de probe de care eu tre' sa trec iar de'a lungu' lor sa dau dovada de o serie de calitati. El vrea ca sa reusesc, si fiindca n-am invatat cand trebuia ce inseamna sacrificiu, sinceritate, credinta, dezamagirea, munca, dorul, iubirea. Acuma sunt la restanta. Si Ii multumesc. Si nu, nu am sa spun ce mare am crescut sau ce matur sunt acum. Nicidecum. Cu fiecare zi ce trece imi dau seama ca am tot mai mult de invatat si ca defapt nu-s asa de simple toate. Acum sunt un fel de barbatel. Un barbatel ce invata, si se lupta zilnic si care nu se teme de nimic fiindca Dumnezeu e cu el. Si de ce sa ma tem cand Dumnezeu e de partea mea? Si acuma nu vreau sa intelegi ca vai ce bine o duc si cum n-am eu nicio grija. Nu-i asa. Am probleme si nu mi-e usor. Dar totul depinde de noi. De mine, si de tine, ce alegem. Alegem sa vedem partea buna sau partea mai putin buna. Fiindca orice ce lucru ca si la yng si yang, are o parte buna si-o parte rea si unde-i bine e si un rau si unde-i rau e si un bine. Asa ca in loc sa aleg sa ma plang ca de Craciun sunt la mii de kilomentri de oameni ce-i iubesc si ma iubesc, sau ca ma trezesc zilnic la sase dimineata, sau ca lucrez zilnic cel putin zece ore, sau ca nu am fost acas] de aprope sase luni si nici nu merg de graba sau ca lucrez in loc sa ma distrez aleg sa ma bucur ca pot sa-mi castig existenta cu mainile mele, sa-mi ajut si sustin familia, sa invat o multime de lucruri, sa cunosc oameni noi, intrun cuvant sa devin om. Asa ca inainte sa te plangi ca ai prea putin gandeste la altii care n-au de loc si daca acuma te tenteaza vreun pic sa-mi zici de aia care au mai mult ca tine, inainte sa o faci, zimi ce ai facut tu pentru a merita mai mult. SI inchei, inchei si ma pun la somn inainte sa ma ia doru' de casa, depresia Craciunului sau doru' de ea. Prea tarziu... Si iar urmeaza o noapte cu multe vise.

Unde esti?

E prima data cand sunt bolnav de cand am venit aici. Ma mai durut pe mine capu sau stomacu' da nimic sa ma faca sa dorm aprope sapte ore de amaiza. Si dupa atata somn tot praf sa fiu. Ma doare capu', am febra, si la fiecare atingere zici ca i-au pumni. Si aprope ca-i de ras, ma doare paru'. Bine scalpu' da cand imi ating paru'. Ard. Si sper din tot sufletu' sa nu se agraveze mai tare decat e deja'. O sa ma pun la somn imediat ce-mi scot hainele din masina de spalat, da pana atunci... Unde esti? Oameni cand sunt bine uita mai usor de probleme, observa mai putin cine este si cine nu este langa ei, si aprope ca uita ca oricand se poate sa-i i-a cu dor, si asa. In schimb cand sunt bolnavi sau au probleme, totul se schimba. Exagereaza, orice problema li se pare de trei ori mai grava, si daca nu-i cine vor ei langa ei, dau in depresie. Orice mic gest dragut li se pare de zece ori mai dragut decat e, si fiecare zambet il pretuiesc super tare. Iar despre mesajele de insanatosire( sau telefoane) nici nu mai vorbesc, au efect ca un antidot. Si cu toate astea, stiti si voi, exact cine nu-i, persoana aia ti-o trebe langa tine. Si da, mi-e dor si mi-ar placea sa fii aici. Chiar daca nu esti asistenta si nici doctor, chiar daca nu mi-ai putea face nimic alceva decat sa-mi zambesti simpatic sa ma strangi in brate si sa ma indopi de medicamente. Mi-ar placea sa te stiu in bucatarie facandu-mi supa de pui sau ceai de ala' bun. Mi-ar placea sa stiu ca pot sa ma plang oricat ca in ochii tai nu o sa par mai slab. Mi-ar placea sa stiu ca oricat de expus sunt tu ma aperi si nimic rau nu o sa mi se intample. Mi-ar placea sa stiu ca oricat de enervant as putea fi din cauza ca sunt bolnav, tu ai ramane acolo. Mi-ar placea sa simt... Sa simt ca-ti pasa, sa simt ca esti cu mine, sa simt ca suntem noi doi impotriva lumii. Sa simt ca " te iubescu' " ala ce l-am auzit de atatea ori si parea ca-i spun din suflet chiar asa sa si fie. Mi-ar placea sa pot sa adorm tinandu-te de mana, si sa ma trezesc iar tu sa fii tot acolo...Mi-ar place... Automat imi vine intrebarea " as merita eu toate astea?" Ai fost tu bonavu' si eu asistentu' sef pentru tine? Defapt nu are rost sa scriu eu, aici este rubrica ta, si tu stii mai bine. Nu stiu care e verdictu' tau, da pentru asta tot am intrebarea "unde esti"? Sau mai bine zis "de ce nu esti"? ps. Multumiri oamenilor care mi-au zis o vorba de insanatosire! PPS. Nu ca as face diferente toti sunteti importanti pentru mine, da astazi Cristina {blonda}, ma surprins cu un telefon direct din Romania. O sa vad eu daca regreta cand ii vine factura:)).

Unde sunt?

Am fost acolo. Am fost acolo sa rad cu tine. Am fost acolo sa plang cu tine. Am fost acolo si am simtit cu tine. Am fost acolo, cand ai avut neovie de cineva sa te stranga in brate. Am fost acolo si te-am imbratisat de fiecare data ca si prima oara'. Am fost acolo cu toata fiinta mea, in fiecare sarut. Am fost acolo in fiecare atingere, si-n fiecare privire. Am fost acolo, ca fiecare pas facut, sa-l facem impreuna. Am fost acolo ca fiecare incercare sa para mai simpla, si sa treaca mai usor. Am fost acolo ca bucuria si fericirea sa fie complete. Am fost acolo sa fac zambetu' tau sexi sa apara. Am fost acolo sa te sustin. Am fost acolo, am fost acolo chiar daca poate nu ma vedeai, eram acolo in spatele tau mereu sa-ti port de grija. Am fost acolo langa tine, chiar daca singuratatea sau distanta nu te lasau sa vezi asta. Am fost langa tine, si cand inchideai ochii sa dormi, si cand cu soarele pe fatuca' ta de papusa, te trezeai zambind. Am fost acolo, camaradu' tau, doctoru'tau, pishologultau, iubitu' tau, pritenu' tau, oglinda ta, calorifelul tau. Am fost acolo... Unde sunt acum? Sunt, acolo unde mai trimis.