Din ce punct privesti

Da, se pare ca totul depinde din ce punct privesti. Esti bine sau nu, esti fericit sau dezamagit, esti frumos sau urat, esti inteligent sau prost, din nou iti spun ca defapt totul depinde din ce punct privesti. Si ce-i tare la treaba asta, ca orice s-ar intampla, daca stai sa te gandesti(sau nu), intodeauna o sa gasesti ceva bun si ceva rau, cat de mic. Nimic in lumea asta nu are doar parti bune, cum nimic nu are doar parti rele. Totul tine de punctul din care privesti. Iar acuma, spune-mi tu mie, din ce punct privesti? Cat despre mine, din ce punct privesc tine doar de starea in care ma aflu, fiindca desigur atunci cand sunt dezamagit, si nici macar umpic optimist n-am cum sa vad parti bune cu privire la situatia mea. Dar cand sunt optimist si fericit parca numa partile bune le vad. La urma urmei, nici macar nu mai conteaza din ce punct privesti lucrurile, si cum ti se par, bune sau rele. Tot ce conteaza e sa inveti. Sa observi. Sa traiesti. Sa simti. Sa experimentezi. Ca dupa ce trece tot, sa nu-ti para rau deloc, ci din contra sa fi fericit ca esti mai bun, mai tare, mai frumos, mai destept, mai complex, si cu personalitatea mai puternica. Iar daca ajungi in siutatia in care esti disperat si ai impresia ca totul iti merge rau si ca niciodata nu o sa fie bine, gandeste-te ca nimic nu e vesnic, si ca totul e o chestiune de timp. Mai mica sau mai mare, dar e doar o chestiune de timp. Totul tine de increderea in tine. Si asta nu o cumperi, nu ti-o da nimeni, ci asta o gasesti in tine, in sufletul tau. La inceput poate e mica, da cu cat mai mult investesti in ea cu atat, creste, si cu atat o sa te ajute mai mult. NU zice ca nu se poate, si ca nu exista, inainte ca macar sa fi incercat. Fii optimist, si nu mai crede in vorba aia, ca un pesimist e un optimist incercat. Un pesimist e doar un optimist ce o cazut, si nu s-a mai ridicat. De lene, din necredinta, de frica, sau pur si simplu ca nu mai vrea. TU nu face asa, si vei vedea ca totul e de partea ta! O sa vezi, totul o sa fie bine!

Inca cred.

Sunt inca copil. Chiar daca aprope zilnic imi zic mie, si voua, ca am crescut ca mam maturizat, si ca mi-o murit copilaria si ca s-o dus cu vremurile in care nu-mi pasa de nimic, si cand nu aveam grija zilei de maine. Si totusi, incet incet ma prind ca nu e asa. Inca sunt copil, sau, prin nu stiu eu ce proces miraculos, maturizat fiind, inca mai pastrez o doza buna de copil in mine. Cum e aia? Uite asa. Pur si simplu inca cred. Si cand zic inca, o zic cu frica fiindca, imi dau seama ca se poate sa si dispara. Cu toate astea, inca cred! Inca cred ca oamenii defapt sunt de treaba doar ca le este prea frica sa fie ei insusi. Inca cred ca esti pritenie adevarata! Inca cred ca s-ar gasi cineva sa-mi ofere un loc unde sa dorm, si ceva de mancare daca mi-ar fi foame si n-as avea unde dormi. Inca cred ca mai exista sinceritate. Inca cred ca nu are cum totul sa fie rau. Inca cred ca nu as murii de sete, si s-ar gasii cineva sa-mi aduca apa sa beau! Inca cred ca nu ar trebui sa indur frig si inghet, si s-ar gasii cineva sa ma imbrace. Inca cred ca exista dragoste adevarata, si ca se poate sa fi casatorit si sa nu ai griji ca te inseala! Inca cred ca se poate se ai incredere si aceasta sa nu-ti fie tradata. Inca cred ca se poate sa-ti ceri scuze, si sa fii cu adevar iertat. Inca cred ca daca incerci, orice problema are o rezlovare. Inca cred ca daca vrei, nu iti mai trebuie nici macar un motiv in plus pentru a trece la actiune. Inca cred ca in adancul tau inca ai credinta! Inca cred ca de tura asta nu mam inselat. Inca cred ca nu e rau sa crezi! Ps. Oricat de pesimist/a te crezi, eu inca cred, ca tu insusi, crezi. Oricat ai zice ca lumea e rea, tu, si eu, noi, inca credem ca totusi candva va fii bine. Fiindca daca aceasta credinta n-ar exista cat de putin in adancul inimii noastre, nu ar mai avea nici un sens sa apucam ziua de maine, doar pentru rau. Pps. Inca cred ca incurajundu-va pe voi, ma incurajez pe mine. Inca cred ca functioneaza, inca cred, ca eu insumi, cred!

Exterior.

De ce din exterior se vede altfel? Esti fericit/a? Sau doar din exterior se vede asa? Esti deprimat/a? Sau doar din exterior se vede asa? Asa mi-ar place sa nu mai existe suspiciuni, si sa stiu din prima care-i faza. In primu' rand la mine si apoi la ceilalti. Sa nu-mi spui ca niciodata n-ai fost pus/a in situatia in care toti aveau impresia ca te distrezi, chiar si tu unpic, si apoi in capu' tau a aparut intrebarea : oare chiar ma distrez, sau doar ma prefac, sa ma integrez? Nu-mi spune ca n-ai fost in situatia in care te-ai despartit de priten/a, si-ti ziceai ca esti okey da in unele momente iti venea intrebarea in cap, chiar is okey? Nu-mi spune ca n-ai fost in situatia in care ai pierdut pe cineva drag si oricat ai fi zis ca nu-i simti lipsa, uneori ajungeai sa te intrebi, oare chiar asa e? Nu-mi zice ca n-ai fost fost niciodata trist si suparat, dintrun motiv aiurea, si n-ai ajuns sa iti pui intrebarea, ce amaru' am, ca defepat nici macar nu ma afecteaza asa tare? Exterior si interior. Aici este problema si niciodata nu o sa putem sa alegem care sa ne reprezinte. Uneori interiorul se exteriorizeaza, uneori exteriorul se interiorizeaza. Si e si mai aiurea cand tu stii toate chestiile astea iar din cauza asta in mintea ta este un haos total. Acuma stau sa ma gandesc in dreptul meu, pe mine, ce ma reprezinta. Exteriorul meu, sau interiorul. Acuma cum sunt? Scriu asta fiindca mi-s suparat? Ca peste doua minute sa ma intreb, ma oare nu exagerez, asta nu-i motiv. Si oricum as calcula, desi nu ma mai am cu mantematica ajung tot pe plus. Adica tot la optimism ajung. Vreau nu vreau, trebuie sa recunosc, ca oricat m-as complace in pozitia de suparat si victima, defapt am toate motvele din lume sa nu ma las asa. Si acum sa va povestesc baiu meu. Ideea e ca deviem de la subiectu' titlului dar nici asta nu e o problema, ca-l putem schimba. Deci, e 4 septembrie. In mai putin de o luna toata lumea prinde viata, stiti voi, incepe scoala, facultatea, bla bla. Nu stiu cum sa va explic, nu neaparat ca mie dor de liceul propriu zis, dar de senzatiile de atunci da...SI ahhh.. Si iar imi pun intrebarea, ca oare nu exagrez. Si zic asta doar din cauza ca-mi aduc aminte de cate ori am zis ca deabea astept sa se termine. Is patetic. Si daca tot cititi macar invatati ceva de aici. Apoi, majoritatea celor din generatia mea, incep facultatea. Cand vine vorba despre asta imi vine sa ma urc pe pereti. Atatea senzatii noi, atatea experiente noi, atatea persoane noi, atatea ganduri noi, care o sa trebuiasca sa astepte un an sa mi se intample mie. Eh, si iarasi eu optimistu' vad partea buna, cu cat astept mai mult cu atat o sa fie mai tari. Pana una alta, lucrez zi de zi, doar fiindca infara ca imi doresc o viata mai buna, am si facut ceva in directia asta. Concluzia serii, ceva scut si sec. Vio se maturizeaza! (pe limba oamenilor altfel, vio isi omoara copilaria)